maci

Mara. Fiica mea de 4 ani si jumatate. Ii place sa deseneze. Fluturasi, ingerasi, curcubee. Si multe altele. Desenam impreuna. Si pictam. Si contrar asteptarilor … invat. Da, in fiecare zi invat de la ea. De la ea si de la alte suflete deschise. Si nu mi-e teama de nici o prejudecata sa recunosc. Invat BUCURIA. Bucuria din joaca, bucuria din joc, bucuria din zambet, bucuria din a spune “TE IUBESC” si din a auzi “TE IUBESC … CAT UN CAMP DE FLORI!”

Am intrebat-o intr-o zi ce inseamna pentru ea IUBIREA. “Iubirea inseamna FLORI, mami!” … si apoi, intr-o alta zi n-am mai auzit “Te iubesc pana la cer!” sau “Te iubesc pana la stele!”, ci am auzit “Te iubesc cat un camp de flori!” … Si din ziua aceea am inteles cat de simplu poate fi “explicata” iubirea. Toate acele flori, toti acei fluturasi, curcubee sau ingerasi … i-am simtit acolo: adanc in fiinta mea.

Asa e iubirea. Am imaginea clara. Femeia si mama din campul de flori. Cu talpile goale. Si undeva, campul de flori se uneste cu marea si cerul. Este acolo o stanca. Iarba si flori. Si marea de jur imprejur. Desculta, cu parul in vant … rochia simpla … si Mara de mana. Si doua coronite de flori. Fluturasi. Si poate chiar curcubee.

Ne intoarcem la desenat. Fluturasi, ingerasi, curcubee. Apoi, printese, ponei. Joaca cu ea. Si somnic. O girafa de plus stransa in brate. Joaca se opreste aici. Nu si jocul. Jocul abia incepe. Tot cu fluturasi. “Te iubesc cat un camp de flori!” inca imi rasuna-n ureche.

Dintotdeauna am stiu ca iubirea nu e deloc complicata. Indiferent ca este pentru un copil sau pentru un adult. E-atata de simpla! Joaca si joc. Si bucurie in toate. Nimic nefiresc, nimic peiorativ, nimic exagerat. Doar suflete deschise. Joaca de-a printesele, de-a poneii, de-a v-ati ascunselea. Sau orice joaca. Si apoi joc.

Jocul cu suflete deschise. Jocul cu codite impletite. Jocul cu talpile goale. Jocul cu mainile pline de aluat. Sau jocul din cada cu spuma. Jocul in care este si adevar si provocare. Este adevarul din acele suflete deschise. Este adevarul din a darui. Complet, total, intreg. Ca si cand ai darui ceva neinceput inca. Este adevarul simtit cu bucurie. Si adevarul acesta este o provocare. Pentru ca trebuie sa treci dincolo de prejudecati, preconceptii, temeri ascunse … si orice limitari. Altfel … sunt doar jumatati de adevar.

Nu exista jumatati de iubire. Pentru ca nu exista jumatati de adevar. Atunci cand doar pe jumatate este adevar … logica spune ca restul este minciuna. Doar cuvinte. Real, autentic, nu exista jumatati de iubire. Uite, inca o paralela: cand un pahar este pe jumatate plin, inseamna ca este si pe jumatate gol. Chiar daca vezi doar jumatatea plina, realitatea, adevarul autentic spune ca exista si o jumatate goala. Nu o poti nega. O poti, in schimb, umple.

In iubire … hmm … nu e asa. Nu poti vorbi de iubire acolo unde doar jumatate de suflet este deschis sau doar unul dintre cele doua suflete iubeste deschis. Cum ar suna … “Te iubesc cat jumatate de camp de flori!”??? Cum ar fi un fluturas desenat pe jumatate? Cum ar fi un curcubeu doar cu jumatate dintre culori? Si cum ar fi un ingeras fara aripi?

Nu exista jumatati de iubire. Si copiii simt asta. Pentru ca sufletul lor este deschis. Cred in minuni. Si cred in povesti adevarate. Si mi-e sufletul deschis. Si nu iubesc pe jumatate.